Image and video hosting by TinyPic Blog culinar pentru cele/cei care invata sa gateasca dar si pentru cele/cei care au deja experienta in bucatarie

duminică, 27 ianuarie 2013

Babà al rhum


Reteta e a Laurei Adamache si  o gasiti aici . De mult aveam in plan sa o fac iar acum cumparand niste forme in care as fi putut face aceste prajiturele (vezi poza de mai jos) m-am pus pe prajiturit.
     Laura avea alte forme insa nu le-am gasit si a trebuit sa ma multumesc cu acestea:

             Pentru babà aveti nevoie de :
150 g faina, 110 g ulei, 2 oua si un galbenus, 7 grame drojdie uscata, 1 ligurita de zahar (eu am pus ceva mai mult, in jur de o lingura). Mie la cantitatea asta si la formele pe care le am mi-au iesit 4 babà si inca 2 in forme de briose (se vad in poze).
            Pentru sirop :  apa, zahar si esenta de rom. Toate le-am pus dupa gust.
         Pentru gust si decor: frisca batuta , cirese confiate, sos de zmeura.
Preparare:

        Se mixeaza uleiul cu zaharul , se adauga cele 2 oua pe rand si galbenusul, continuam sa mixam, apoi adaugam faina amestecata cu drojdia, putin cate putin si mixam pana s-a omogenizat totul. A rezultat un aluat lipicios pe care l-am intins in formele acoperite cu hartie de copt (in cazul meu) sau unse cu unt si tapetate cu faina. Se lasa in forme pana cand cresc in volum iar apoi se dau la cuptor pana cand sunt coapte.
Se lasa la racit timp in care se face siropul punand intr-o oala apa la fiert cu zahar. Dupa topirea zaharului se opreste focul si se pune esenta de rom. Se lasa la racit.
Se insiropeaza fiecare prajiturica, se taie in doua, se decoreaza cu frisca , cirese confiate si sosul  de zmeura:

Spor la prajiturit !

duminică, 20 ianuarie 2013

Supa de pui cu legume



Mai mult  poze de data asta ... 



Observatie : eu in loc de suc de rosii am pus o cutiuta mica de sos de tomate.


    Un weekend placut in continuare!

vineri, 18 ianuarie 2013

Paste Gnocchi cu bacon si ciuperci


Putina munca pentru un rezultat delicios. Pastele gnocchi le-am servit cu un sos alb ce continea bacon si ciuperci. Simpla si cunoscuta reteta. Totusi o scriu, ca nu strica nimanui o reteta in plus.

 Necesare:
     paste Gnocchi (eu am avut Barilla, si sincer pe acestea vi le recomand si voua) , bacon taiat feliute subtirele, 1 catel de usturoi,  1-2 lg de faina, 400 ml lapte sau smantana pentru gatit, 1 conserva de ciuperci, sare  (daca mai e necsar, s-ar putea sa fie suficient de sarat baconul) , piper proaspat macinat, patrunjel verde  (pt. decor am folosit patrunjel uscat, dar acesta nu necesar), ulei.             
     Preparare:
          Pastele se fierb in apa cu sare si ulei. In acest timp intr-o tigaie cu 1 lg de ulei se pune usturoiul taiat feliute subtiri , apoi baconul iar apoi ciupercile. Dupa ce s-a rumenit usor baconul se pune faina, se amesteca iar la urma se adauga laptele. Se condimenteaza cu piper proaspat macinat si sare daca mai e nevoie. Se infrumuseteaza cu patrunjel verde si se tine pe foc pana cand sosul s-a ingrosat.
  Pastele fierte se scurg iar deasupra se pune acest sos delicios. Se servesc imediat, cat sunt calde.


        Enjoy !

                   

duminică, 13 ianuarie 2013

Ciuperci Pleurotus pane

In sfarsit am cumparat si alt fel de ciuperci decat cele pe care le luam pana acum. Si ce sa fac cu ele? Vazandu-le forma nu mi le puteam imagina decat pane. Dar se pare ca sunt bune si in ciorbite, salate , tocanite si probabil multe altele.
   Daca nu le-ati incercat deja sub aceasta forma, o puteti face urmand reteta de mai jos.
     
Ingrediente:  ciuperci Pleurotus , sare, piper, faina, ulei si  oua.
   Preparare:
       Inainte de a le frige , le-am oparit. Am cercetat si eu treaba si am vazut ca multe dintre gospodine aleg metoda asta asa ca am zis sa nu fiu nici eu mai prejos.
  Am pus o oala cu apa la fiert iar cand a inceput sa clocoteasca am aruncat ciupercile in oala si le-am tinut undeva la 1-2 minute. Le-am scos si le-am lasat la scurs dupa care le-am taiat putin din ''trunchi''
  Intre timp am batut ouale, am amestecat faina cu sare si putin piper si am pus uleiul la incins.
Ciupercile se trec prin faina, prin ou iar apoi se pun la fript. Se tin in tigaie pana cand devin frumos aurii si crocante :


Le-am servit cu sos tzatziki - reteta de aici  :  http://bucate-apetisante.blogspot.ro/2012/01/sos-tzatziki-servit-cu-un-premiu.html  insa se pot servi cu orice vreti voi.
                                   
   

miercuri, 9 ianuarie 2013

Gris cu lapte - amintiri dulci din copilarie


Grisul cu lapte, desertul copilariei. Nu e cine stie ce reteta dar merita sa fie readus in fata reflectoarelor sau macar a ...blitzurilor   :)  Scriu reteta simpla, cine doreste o poate imbunatati.

  Pentru cine nu a mai facut pana acum asa ceva, va trebuie :   
               700 ml lapte, 100 g gris si 50 gr. sau 60 gr. de zahar, depinde de cat de dulce va place.
Prepararea:
            Se pune laptele la fiert cu zahar. 

    Cand incepe sa fiarba iar zaharul s-a topit adaugati grisul. Amestecati intr-una cu un tel pana cand grisul a absorbit tot laptele, adica pana cand s-a ingrosat bine si mai tineti pe foc cateva minute (nu prea multe) :

                      
        Se muta in vasele in care le serviti cat e cald inca.
 Se poate servi cu orice fel de gem, sos caramel , scortisoara, cacao. La mine in poza in spate e gris cu sos caramel, fata-stanga e cu gem de caise si fata-dreapta gem de visine.

                     

          Sa-l serviti cu pofta ! 
                 
   
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...