Image and video hosting by TinyPic Blog culinar pentru cele/cei care invata sa gateasca dar si pentru cele/cei care au deja experienta in bucatarie
Se afișează postările cu eticheta Aperitive. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Aperitive. Afișați toate postările

joi, 3 mai 2012

Chec sarat

Reteta de la care am plecat e de pe  ''Restaurantul de acasa''
  Ce as putea sa va mai spun despre checul asta este ca nu trebuie sa respectati reteta originala intocmai, nici eu nu am facut-o.
Checul e bun si pot spune si practic, fiindca asa veti avea ocazia sa scapati de ''ramasitele'' din frigider care inca sunt bune, ar fi pacat sa le aruncati , dar nu mai sunt cantitativ suficiente pt. un mic dejun sau pentru vreun fel de mancare.  
  Checul ce-l vedeti in poza contine :
     4 lg de faina, 4 oua + inca 2 , masline, salam, sare , piper, 4 lg de smantana (eu am pus iaurt), cascaval.
   Cum procedam: 
     Cele 4 oua se bat cu sarea si piperul. Se adauga cascavalul dat pe razatoare sau taiat cuburi, iaurtul sau smantana, faina si:  salamul taiat cuburi, maslinele fara sambure. Din compozitia rezultata se toarna jumatate intr-o tava de chec acoperita cu hartie de copt, se pun ''in picioare'' cele doua oua fierte de dinainte si taiate in jumatati , se toarna si a doua parte din compozitie.
  Se da la cuptor la temperatura medie pana cand s-a rumenit frumos deasupra, dureaza undeva la 20-30-40 minute in functie de cuptorul fiecaruia:
   
                   
      Sa aveti pofta!

marți, 18 octombrie 2011

Chifle crocante cu ciuperci...''servite'' cu un sondaj de opinie :)


Inainte de toate va invit sa participati la un sondaj facut de mine pe blog pe care il mai pastrez  doar cateva zile (il gasiti in partea dreapta, sub ''caseta'' cu urmarirea blogului) , un sondaj legat de o problema care ma framanta de ceva timp si anume: duminica se pot coace prajituri sau fiind duminica nu avem voie? Am fost crescuta cu ideea ca duminica nu se coc prajituri dar in timp, vazand ca in alte case nu se respecta asta , am inceput sa-mi pun tot mai des intrebarea daca nu cumva e doar o chestie regionala si nimic religios cu adevarat pe care nu stiu daca sa o mai  respect sau nu... Avand asa putin timp liber la dispozitie nu ajung mereu sa fac prajituri sambata...asa ca mi-ar prinde bine si o duminica de prajituri uneori. Nu sunt eu o persoana super credincioasa dar parca nici nu as incalca  regula acesta daca e ceva de genul ca duminica nu se lucreaza.
  Deci, voi ce credeti, ce stiti, ce respectati ? Va rog sa va exprimati parerea ori printr-un vot in sondaj, ori printr-un post aici ori prin ambele metode  happy  

        Bun, si acum despre ce se vede in poza. Sunt niste chifle crocante, umplute cu ciuperci. Reteta am gasit-o intr-o carte cu aperitive de-a lui Colea dar putin modificata de mine.
 Ca sa le preparati aveti nevoie de:
     chifle (eu am avut 5 ), cateva ciuperci, cascaval, 30 g de unt, 1-2 catei de usturoi (optional) , 2 lg de faina si putin lapte.Va mai trebuie si sare, piper si putin patrunjel uscat.
Prepararea:
      Se iau chiflele si se scobesc in mijloc de miez:

                                 
Separat intr-o tigaie se pun ciupercile (curate de pielita, spalate si taiate cuburi mici)  la fript in unt cu usturoiul trecut prin presa, asta daca ati optat si pentru usturoi. Se frig cateva minute, dupa care se adauga faina, se amesteca bine, se pune si laptele cat cuprinde si se tine pe foc amestecand intr-una pana se ingroasa. Cand s-a ingrosat se adauga sare si piper.
    Din aceasta compozitie se ia cu lingura si se umple fiecare chifla. Peste aceasta se presara cascavalul pe care l-am dat pe razatoare de dinainte si se baga la cuptor la 160-170 grade pana cand acesta se topeste :

        Cand se scot din cuptor  se presara patrunjel verde uscat si daca e pofta mare se pot servi pe loc.Atentie sa nu curga continutul din mijloc pe voi. Acesta se va intari doar dupa ce s-au racit bine.

       Pofta mare va urez!                                                

duminică, 9 ianuarie 2011

Rosii umplute cu vinete

Rosiile imi plac,vinetele imi plac iar imbinate fac pentru mine aperitivul perfect.E usor de facut , numai timp sa ai.
 Pentru aperitiv ai nevoie de : 
    rosii,salata de vinete,patrunjel sau masline pentru decor.
Cum se face : 
  Rosiile se spala,li se taie un capacel,pe partea cu cotor, si se curata de miez cu o lingurita.Daca nu stau drept puteti taia din cealalta parte putin din rosie,cat sa o indreptati pe acea parte.
Se pun pe o tava sau pe o farfurie cu partea fara capat in jos pentru a se scurge tot sucul din rosii.
Intre tim preparam salata de vinete,daca nu e facuta deja, ca AICI
Se umple fiecare rosie cu salata si se aseaza pe o farfurie.Dupa ce s-au umplut toate rosiile,se ia un posh,se umple cu salata si se decoreaza fiecare rosie in parte.In varf se pune cate o frunzulita de patrunjel sau se fac mutrite zambitoare din feliute de masline.

sâmbătă, 4 decembrie 2010

Rosii umplute




Ingredinte:
   Rosii, urda 400g ,1 ceapa rosie, marar, sare , piper ,50-100 g unt.
Mod de preparare:
  Se spala rosiile,se taie un capacel si se curata pe dinauntru de miez,de seminte.Se taie  putin si din cealalta partea a rosiei pentru a sta drept pe farfurie.Se lasa la scurs.
Umplutura se prepara din urda,unt topit,marar tocat,ceapa rosie tocata,sare si piper.
Dupa ce s-au scurs rosile,se umplu cu aceasta crema.
Puteti decora cu o frunzulita de patrunjel verde daca vreti,eu cand le-am facut nu am mai avut timp.

joi, 2 decembrie 2010

Oua umplute



                                  Aperitiv usor de facut...
Ingrediente:
  4 oua, smantana, mustar, pateu, sare, piper, maioneza.
Mod de preparare:
 Ouale se fierb pana galbenusurile sunt tari.Cum stiti daca ouale sunt fierte? Le invartiti pe o suprafata dreapta si daca oul se invarte cu viteza si de multe ori inseamna ca e fiert.
Sa revin la reteta...dupa ce ouale sun fierte se curata de coaja si se taie in doua pe lung (jumatatile sa arate ca niste barcute).
Umplutura o faceti din galbenusurile de la oua pe care le scoateti din albus,pateu,smantana dupa gust si o lgta de mustar.Se condimenteaza cu sare si piper.
Se umple fiecare barcuta cu aceasta compozitie iar deasupra se orneaza cu maioneza.
Sau daca vreti puteti face un covor de maioneza pe tava in care puneti ouale.
Eu am ornat si cu feliute de masline.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...